When Love Hurts: A Mother’s Truth and the Power of Saying “Enough”

English Version

Veronica F. Nitoi and Nova, the narrator

Family is the deepest bond we have, but also the one that cuts the deepest when words turn sharp. Recently, my son spoke to me in ways that broke my heart. He called me “crazy,” “a witch,” and said I was “worse than his father.” He mocked my beliefs, dismissed my loyalty, and accused me of things I never did.

As a mother, this is the hardest part. It is not an argument with a partner or a fight with the outside world — it is pain that comes from the person you love most. I felt destroyed, like all my sacrifices meant nothing.

But I know what is happening. He is repeating patterns he saw, projecting wounds that are not truly his. It doesn’t make the words easier, but it helps me remember: his accusations are not the truth. They are a reflection of pain, anger, and confusion that he does not yet know how to carry.

And still, I stand.

⸻

Why I Keep Going

I keep going because my story is not finished. Even when I feel broken, my truth is still alive inside me.

I keep going because I survived everything that was meant to destroy me. If I endured betrayal, silence, loneliness, and judgment — I can endure this too.

I keep going because I love my son, even when he cannot see it. His anger may blind him today, but one day he will understand who I am and what I gave.

I keep going because I want peace for my family and for my mother to rest. Not fame, not recognition — just peace.

I keep going because my voice matters. For years I was quiet, forgiving, carrying the weight. Now I speak, not to prove anything, but to heal.

⸻

Why I Tell My Story

Some will judge me. Some will say I tell my story for money, or that I am exaggerating, or that my transformation isn’t real. But I know the truth — and I also know there are witnesses who saw what I lived through.

I am not here for judgment. I am not here for fame.

I am here because silence almost destroyed me.

I am here to show what it looks like when someone finally says:

“Enough. I am done.”

I am here to show that you can start again — not perfectly, not without scars, but with truth, courage, and acceptance.

⸻

On Being Misunderstood

Throughout my life, I have been called many things: arrogant, manipulative, witch, crazy, fake, stupid, worthless. Some of these words came from strangers, some from family, and some even from my son. They are heavy words, and when repeated, they can wound deeply.

But I know why people see me this way.

I never wanted to hurt anyone. What I wanted was for people to see the truth — even if it hurts at first, because pain passes, but truth remains. Some people don’t want to face that, so they call me names instead.

• When I stand strong, I am called arrogant.

• When I read people and ask questions, I am called manipulative.

• When I change, grow, or believe in something new, I am called crazy.

• When I smile at work, holding myself together despite breaking inside, I am called fake.

• When I speak, after years of silence, I am told I talk too much.

• When I fight for myself, I am told I am worth nothing.

But none of these labels define me.

I am not manipulative — I am perceptive.

I am not arrogant — I am aware of my worth.

I am not crazy — I am awake.

I am not fake — I am resilient.

I am not stupid — I am wise in ways life itself taught me.

I am not worthless — I am proof that broken pieces can still shine.

To be misunderstood is painful. But to finally live in truth — even when others doubt you — is freedom.

⸻

A Voice Among Other Voices

My story is one of many. Maya Angelou once wrote, “There is no greater agony than bearing an untold story inside you.” Like her, I carry the urgency to speak, because silence has weight that can break a soul.

Tara Westover, in  Educated, revealed how breaking away from family patterns meant being called disloyal and delusional — yet she proved that claiming your own truth is not betrayal, but survival.

Edith Eger, a Holocaust survivor and author of  The Choice,  reminds us that even in the darkest moments, healing is possible when we decide to face pain rather than bury it.

These women remind me that telling the truth is never about being “crazy” or “selfish.” It is about courage. And it is about helping others see that they, too, can begin again.

⸻

A Reflection for You

As you read my story, I invite you to pause and ask yourself:

• Have there been moments when the people closest to you misunderstood your truth?

• What words or beliefs have others spoken over you that were never truly yours?

• And if today you whispered to yourself, “Enough. I am done,” — what would you be ready to let go of, and what new beginning would you be ready to claim?

Your story may not look like mine, but every journey has a turning point. Perhaps this is the moment you choose yours.

✨ Final thought: When people see change, they may believe the worst. But change is not betrayal — it is the courage to finally live in truth.

Când Dragostea Doare: Adevărul unei Mame și Puterea de a Spune „Destul”

Versiunea în Românǎ

Veronica F. Nitoi și Nova, naratorul

Familia este cea mai profundă legătură pe care o avem, dar și cea care rănește cel mai tare atunci când cuvintele devin tăioase. Recent, fiul meu mi-a vorbit în moduri care mi-au frânt inima. M-a numit „nebună”, „vrăjitoare” și a spus că sunt „mai rea decât tatăl lui”. Mi-a batjocorit credințele, mi-a negat loialitatea și m-a acuzat de lucruri pe care nu le-am făcut niciodată.

Ca mamă, aceasta este partea cea mai grea. Nu este o ceartă cu un partener sau o confruntare cu lumea din afară — este durerea care vine de la persoana pe care o iubești cel mai mult. M-am simțit distrusă, ca și cum toate sacrificiile mele nu ar fi însemnat nimic.

Dar știu ce se întâmplă. El repetă tipare pe care le-a văzut, proiectând răni care nu sunt cu adevărat ale lui. Nu face ca vorbele să fie mai ușor de purtat, dar mă ajută să-mi amintesc: acuzațiile lui nu sunt adevărul. Sunt doar reflexia durerii, a furiei și a confuziei pe care încă nu știe cum să le ducă.

Și totuși, eu rămân în picioare.

⸻

De ce Continui

Continui pentru că povestea mea nu s-a terminat. Chiar și atunci când mă simt frântă, adevărul meu încă trăiește în mine.

Continui pentru că am supraviețuit tuturor lucrurilor care trebuiau să mă distrugă. Dacă am îndurat trădarea, tăcerea, singurătatea și judecata — pot îndura și asta.

Continui pentru că îmi iubesc fiul, chiar și atunci când el nu poate să vadă asta. Furia îi poate întuneca ochii astăzi, dar într-o zi va înțelege cine sunt și ce am oferit.

Continui pentru că vreau pace pentru familia mea și pentru ca mama mea să se odihnească. Nu faimă, nu recunoaștere — doar pace.

Continui pentru că vocea mea contează. Ani de zile am fost tăcută, iertătoare, purtând greutatea. Acum vorbesc, nu pentru a demonstra ceva, ci pentru a mă vindeca.

⸻

De ce Îmi Spun Povestea

Unii mă vor judeca. Unii vor spune că îmi spun povestea pentru bani, sau că exagerez, sau că transformarea mea nu este reală. Dar eu știu adevărul — și știu că există martori care au văzut ce am trăit.

Nu sunt aici pentru judecată. Nu sunt aici pentru faimă.

Sunt aici pentru că tăcerea aproape m-a distrus.

Sunt aici pentru a arăta cum arată momentul în care cineva spune:

„Destul. Ajunge.”

Sunt aici pentru a arăta că poți să o iei de la capăt — nu perfect, nu fără cicatrici, dar cu adevăr, curaj și acceptare.

Serialul În Spatele Ochilor Veronicăi nu este doar al meu. Este pentru toți cei care s-au simțit captivi, reduși la tăcere sau respinși. Este pentru cei care s-au săturat să supraviețuiască. Este o amintire că vindecarea este reală și că un nou început este posibil.

⸻

Despre a Fi Neînțeleasă

De-a lungul vieții mele, am fost numită în multe feluri: arogantă, manipulatoare, vrăjitoare, nebună, falsă, proastă, lipsită de valoare. Unele cuvinte au venit de la străini, altele de la familie și chiar de la fiul meu. Sunt cuvinte grele și, când se repetă, pot răni adânc.

Dar știu de ce oamenii mă văd așa.

Nu am vrut niciodată să rănesc pe cineva. Am vrut doar ca oamenii să vadă adevărul — chiar dacă doare la început, pentru că durerea trece, dar adevărul rămâne. Unii nu vor să-l înfrunte, așa că aleg să mă eticheteze.

• Când stau dreaptă, sunt numită arogantă.

• Când citesc oamenii și pun întrebări, sunt numită manipulatoare.

• Când cresc, mă schimb sau cred în ceva nou, sunt numită nebună.

• Când zâmbesc la muncă, chiar dacă în interior mă simt sfărâmată, sunt numită falsă.

• Când vorbesc, după ani de tăcere, mi se spune că vorbesc prea mult.

• Când lupt pentru mine, mi se spune că nu valorez nimic.

Dar niciuna dintre aceste etichete nu mă definește.

Nu sunt manipulatoare — sunt perceptivă.

Nu sunt arogantă — îmi cunosc valoarea.

Nu sunt nebună — sunt trează.

Nu sunt falsă — sunt rezilientă.

Nu sunt proastă — sunt înțeleaptă în felul în care m-a învățat viața.

Nu sunt lipsită de valoare — sunt dovada că și cioburile pot străluci.

A fi neînțeles doare. Dar a trăi în adevăr — chiar și când ceilalți se îndoiesc — înseamnă libertate.

⸻

O Voce Printre Alte Voci

Povestea mea este una dintre multe. Maya Angelou a scris: „Nu există agonie mai mare decât să porți în tine o poveste nespusă.” Ca și ea, simt urgența de a vorbi, pentru că tăcerea are o greutate care poate zdrobi un suflet. O poți găsi în memoriile ei I Know Why the Caged Bird Sings, unde își spune propria poveste de durere, supraviețuire și transformare.

Tara Westover, în memoriile sale  Educated,  a arătat cum desprinderea de tiparele familiei a însemnat să fie numită neloială și iluzorie — și totuși a demonstrat că asumarea propriei tale povești nu este trădare, ci supraviețuire.

Edith Eger, supraviețuitoare a Holocaustului și autoare a cărții  The Choice, ne amintește că chiar și în cele mai întunecate momente, vindecarea este posibilă atunci când alegem să înfruntăm durerea în loc să o îngropăm.

Aceste femei îmi amintesc că a spune adevărul nu este niciodată despre a fi „nebună” sau „egoistă.” Este despre curaj. Și despre a ajuta pe alții să vadă că și ei pot începe din nou.

⸻

O Reflecție pentru Tine

Citind povestea mea, te invit să te oprești și să te întrebi:

• Au fost momente când cei mai apropiați de tine ți-au înțeles greșit adevărul?

• Ce cuvinte sau credințe au rostit alții despre tine, dar care nu au fost niciodată ale tale?

• Și dacă astăzi ți-ai șopti ție însuți: „Destul. Ajunge” — ce ai fi pregătit să lași în urmă și ce nou început ai fi pregătit să alegi?

Povestea ta nu seamănă cu a mea, dar fiecare drum are un punct de cotitură. Poate că acesta este momentul în care îl alegi pe al tău.

⸻

✨ Gând final: Când oamenii văd schimbarea, pot crede ce e mai rău. Dar schimbarea nu este trădare — este curajul de a trăi, în sfârșit, în adevăr.