Why Do I Write?
Why Do I Write?
Finding the Woman I Lost While Surviving
"There is no greater agony than bearing an untold story inside you." — Maya Angelou
Sometimes, I ask myself a simple question:
Why do I write?
The strange thing is that after publishing books, filling notebooks, writing articles, and spending countless hours in front of a blank page, I still do not always have a clear answer.
I am not a famous author.
I am not a celebrity.
I am not even sure I am a good writer.
And perhaps that is exactly why I write.
Because writing was never about becoming famous.
It was never about proving that I am talented.per
It was never about collecting followers, selling books, or seeing my name on a bestseller list.
Writing became something much more personal.
Writing became the place where I could finally meet myself.
The Difference Between Surviving and Living
For most of my life, I was busy surviving.
Like many women, I learned how to carry responsibilities, endure difficulties, and keep moving forward even when I felt exhausted inside.
I became very good at surviving.
But surviving and living are not the same thing.
Somewhere along the way, I lost parts of myself.
Not all at once.
Little by little.
A compromise here.
A sacrifice there.
A dream postponed.
A truth left unspoken.
Years passed, and I continued moving forward, but I was no longer sure who I was underneath everything I had become.
Then writing appeared.
Or perhaps it had always been there, waiting patiently for me to notice it.
At first, I wrote because I needed an escape.
Then I wrote because I needed answers.
Eventually, I realised I was not writing to escape my life.
I was writing to understand it.
Writing as Excavation
People often imagine writing as a peaceful activity.
A person sitting quietly with a cup of coffee, inspired and creative.
For me, writing often feels more like excavation.
Every sentence asks a question.
Every paragraph uncovers something hidden.
Every story forces me to revisit memories I thought I had already understood.
Sometimes I discover strength.
Sometimes I discover pain.
Sometimes I discover truths I would rather avoid.
Carl Jung wrote:
"Who looks outside, dreams; who looks inside, awakens."
For me, writing is the act of looking inside.
Not because I have found all the answers.
Because I am still searching for them.
Every page becomes a conversation.
Not with the world.
With myself.
Learning to Understand Pain
Years ago, I knew a woman whose pain became too much to carry.
For a long time, I judged her decisions because I could not understand them.
As the years passed and life tested me in ways I never imagined, my perspective changed.
Today, I understand something I did not understand then:
There is a difference between judging someone's pain and understanding it.
Understanding does not mean agreeing.
It means recognising that every person carries battles invisible to the world.
That lesson changed me.
It taught me that many of us are walking around with stories we never tell.
Stories filled with grief.
Stories filled with shame.
Stories filled with love, regret, hope, and disappointment.
And yet those stories continue shaping our lives, whether we speak them or not.
Writing gives those stories somewhere to exist.
The Stories We Carry
Maya Angelou once wrote:
"There is no greater agony than bearing an untold story inside you."
Those words stayed with me because I know exactly what that feels like.
I know what it means to carry stories for years.
Stories that become heavier with silence.
Stories that slowly shape who we are.
Writing transforms those stories.
Not by erasing them.
But by allowing us to understand them.
The page does not judge.
The page listens.
And sometimes, that is enough.
Do Writers Write Every Day?
People often ask writers whether they write every day.
The truth is, I don't.
At least not in the traditional sense.
I do not sit down every day and produce pages of text.
But I observe every day.
I question every day.
I learn every day.
I reflect every day.
Sometimes a single thought remains with me for weeks before finding its place on paper.
Sometimes I debate with myself endlessly before understanding what I truly believe.
Perhaps that is also a form of writing.
After all, writing begins long before the pen touches the page.
It begins with attention.
With curiosity.
With the willingness to look deeper.
Becoming
Today, I continue writing because I am still learning.
I am still discovering.
I am still becoming.
Not just a writer.
A person.
A woman.
A voice.
Someone capable of telling the truth, even when the truth is uncomfortable.
So why do I write?
I write because writing helps me understand my experiences.
I write because writing transforms pain into meaning.
I write because writing helps me find the parts of myself that were lost along the way.
Most of all, I write because I am not trying to become known.
I am trying to become seen.
Seen by others.
Seen by myself.
And perhaps, in the end, that is what writing has always been about.
Not becoming an author.
Becoming who I was meant to be.
Further Reading
For readers interested in exploring similar themes of identity, resilience, self-discovery, and storytelling:
- Maya Angelou — I Know Why the Caged Bird Sings
- Carl Jung — Memories, Dreams, Reflections
- Viktor Frankl — Man's Search for Meaning
- Tara Westover — Educated
- Paulo Coelho — The Alchemist
Final Reflection
Perhaps writing is not the art of creating stories.
Perhaps it is the courage to listen to the ones already living inside us.
— Veronica F. Nitoi
De Ce Scriu?
În Căutarea Femeii Pe Care Am Pierdut-o În Timp Ce Supraviețuiam
"Nu există o agonie mai mare decât aceea de a purta în tine o poveste nespusă." — Maya Angelou
Uneori îmi pun o întrebare simplă:
De ce scriu?
Partea ciudată este că după cărți publicate, caiete umplute cu notițe, articole și nenumărate ore petrecute în fața unei pagini goale, încă nu am întotdeauna un răspuns clar.
Nu sunt o autoare celebră.
Nu sunt o persoană publică.
Și nici măcar nu sunt sigură că sunt o scriitoare foarte bună.
Poate tocmai de aceea scriu.
Pentru că scrisul nu a fost niciodată despre faimă.
Nu a fost despre a demonstra că sunt talentată.
Nu a fost despre urmăritori, vânzări sau a-mi vedea numele pe o listă de bestselleruri.
Scrisul a devenit ceva mult mai personal.
Scrisul a devenit locul unde m-am întâlnit, în sfârșit, cu mine însămi.
Diferena Dintre A Supraviețui și A Trăi
O mare parte din viața mea am fost ocupată să supravietuiesc.
Ca multe femei, am învățat să îmi asum responsabilități, să îndur dificultăți și să continui să merg înainte, chiar și atunci când, în interior, eram epuizată.
Am devenit foarte bună la supraviețuire.
Dar supraviețuirea și trăitul nu sunt același lucru.
Undeva pe drum, am pierdut părți din mine.
Nu dintr-o dată.
Puțin câte puțin.
Un compromis aici.
Un sacrificiu acolo.
Un vis amânat.
Un adevăr nespus.
Anii au trecut, iar eu am continuat să merg înainte, însă nu mai eram sigură cine sunt dincolo de tot ceea ce devenisem.
Apoi a apărut scrisul.
Sau poate a fost mereu acolo, așteptând răbdător să-l observ.
La început scriam pentru că aveam nevoie să evadez.
Apoi am scris pentru că aveam nevoie de răspunsuri.
În cele din urmă, am realizat că nu scriam ca să fug de viață, ci ca să o înțeleg.
Scrisul Ca Formă de Excavare
Mulți își imaginează scrisul ca pe o activitate liniștită.
O persoană cu o cană de cafea în față, inspirată și creativă.
Pentru mine, scrisul seamănă mai degrabă cu o excavare.
Fiecare propoziție pune o întrebare.
Fiecare paragraf scoate la lumină ceva ascuns.
Fiecare poveste mă obligă să mă întorc la amintiri pe care credeam că le-am înțeles deja.
Uneori descopăr putere.
Alteori descopăr durere.
Iar uneori descopăr adevăruri pe care aș prefera să le evit.
Carl Jung a scris:
"Cine privește în afară, visează. Cine privește în interior, se trezește."
Pentru mine, scrisul a devenit un act de a privi în interior.
Nu, pentru că am găsit toate răspunsurile.
Ci pentru că încă le caut.
Fiecare pagină devine o conversație.
Nu cu lumea.
Cu mine însumi.
Lecția De A Înțelege Durerea
Cu mulți ani în urmă am cunoscut o femeie a cărei durere a devenit prea grea pentru a mai fi purtată.
Mult timp am judecat deciziile ei pentru că nu le puteam înțelege.
Pe măsură ce anii au trecut și viața m-a pus în fața unor încercări pe care nu mi le-aș fi imaginat niciodată, perspectiva mea s-a schimbat.
Astăzi înțeleg ceva ce atunci nu puteam vedea:
Există o diferență între a judeca durerea cuiva și a o înțelege.
A înțelege nu înseamnă a fi de acord.
Înseamnă să recunoști că fiecare om poartă lupte pe care ceilalți nu le văd.
Această lecție m-a schimbat.
M-a învățat că mulți dintre noi umblăm prin viață cu povești pe care nu le spunem niciodată.
Povești pline de durere.
Povești pline de rușine.
Povești pline de iubire, speranță, regret și dezamăgire.
Iar acele povești continuă să ne modeleze viața și atunci când alegem să tăcem.
Scrisul le oferă un loc în care pot exista.
Poveștile Pe Care Le Purtăm
Maya Angelou a scris:
"Nu există o agonie mai mare decât aceea de a purta în tine o poveste nespusă."
Aceste cuvinte au rămas cu mine.
Pentru că știu exact cum e să porți povești de ani de-a rândul.
Povești care devin tot mai grele prin tăcere.
Povești care, încet, ajung să te definească.
Scrisul transformă aceste povești.
Nu le șterge.
Dar ne permite să le înțelegem.
Pagina nu judecǎ.
Pagina ascultǎ.
Și uneori, acest lucru este suficient.
Scriitorii Scriu În Fiecare Zi?
Mulți întreabă dacă scriitorii scriu în fiecare zi.
Adevărul este că eu nu.
Cel puțin nu în sensul clasic.
Nu mă așez zilnic să scriu pagini întregi.
Dar observ în fiecare zi.
Învăț în fiecare zi.
Reflectez în fiecare zi.
Pun întrebări în fiecare zi.
Uneori o singură idee mă însoțește săptămâni întregi înainte să-și găsească locul pe hârtie.
Alteori mă contrazic cu mine însumi până când înțeleg ce cred cu adevărat.
Poate că și aceasta este o formă de scris.
La urmă urmei, scrisul începe cu mult înainte ca stiloul să atingă hârtia.
Începe cu atenția.
Cu curiozitatea.
Cu dorința de a privi mai adânc.
Devenirea
Astăzi continui să scriu pentru că încă învăț.
Încă descopăr.
Încă devin.
Nu doar o scriitoare.
Ci un om.
O femeie.
O voce.
Cineva capabil să spună adevărul chiar și atunci când e incomod.
Așadar, de ce scriu?
Scriu pentru că mă ajută să înțeleg experiențele prin care am trecut.
Scriu pentru că transform durerea în sens.
Scriu pentru că mă ajută să găsesc părțile din mine pe care le-am pierdut pe drum.
Mai presus de toate, scriu pentru că nu încerc să devin cunoscută.
Încerc să fiu văzută.
Văzută de ceilalți.
Văzută de mine însumi.
Și poate că, în cele din urmă, despre asta a fost vorba dintotdeauna.
Nu despre a deveni autor.
Ci despre a deveni persoană pe care eram menită să fiu.
Lecturi Recomandate
Pentru cei interesați de teme precum identitatea, reziliența, dezvoltarea personală și puterea poveștilor:
- Maya Angelou – I Know Why the Caged Bird Sings
- Carl Jung – Amintiri, Vise, Reflecții
- Viktor Frankl – Omul în căutarea sensului vieții
- Tara Westover – Educated
- Paulo Coelho – Alchimistul
Reflecție Finală
Poate că scrisul nu este arta de a crea povești.
Poate că este curajul de a le asculta pe cele care trăiesc deja în noi.
— Veronica F. Nitoi
Comments
Post a Comment